Loading...
Activitatea sportivă, viața profesională, timpul liber și alimentația 2017-07-12T17:17:10+00:00

Activitatea sportivă, viața profesională, timpul liber și alimentația

Activitatea sportivă

Pentru mulți pacienți cu cancer, odată cu stabilirea diagnosticului apare întrebarea: ce mă așteaptă în viața de zi cu zi? La fel ca pentru oamenii sănătoși, o activitate sportivă adaptată vârstei și formei fizice individuale are un efect pozitiv asupra stării generale de sănătate și a rezistenței.

Se recomandă îndeosebi sporturile de anduranță, cum ar fi mersul pe bicicletă, drumețiile și mersul nordic, dar și gimnastica și exercițiile de tonifiere mai ușoare efectuate cu ajutorul aparatelor sportive.

Experții de la Fondul Mondial pentru Cercetarea Cancerului recomandă o jumătate de oră de activitate moderată pe zi, cum ar fi prin mersul pe jos. După ce starea fizică generală s-a îmbunătățit, acest antrenament poate fi intensificat: fie 60 minute de activitate moderată, fie 30 minute de activitate intensă.1

Activitatea fizică îi ajută unii pacienți să capete din nou încredere în propriul corp. De asemenea, oferă echilibru sufletesc și relaxare.

Viața profesională și timpul liber

Și în viața profesională și activitățile de petrecere a timpului liber trebuie acordată atenție reacţiilor corpului (pozitive și negative) și reacționat în consecință. Un cancer poate evolua diferit de la pacient la pacient, și, prin urmare, fiecare pacient ar trebui să își găsească și să își definească propriile limite. Acest lucru poate fi problematic, în special în rândul pacienților care au o viață profesională activă, în cazul în care cerințele și condițiile nu pot fi ajustate în mod flexibil. Aici poate fi important ca suprasolicitările să fie discutate și, dacă este necesar, să fie luate măsuri de către medicul curant. Împreună, pot fi căutate noi soluții pentru a minimiza impactul unei situații punctuale sau cronice de stres, așa încât să aibă loc o relaxare efectivă.

Alimentația

Atât oamenii sănătoși, cât și bolnavii de cancer trebuie să acorde atenție unei diete bune și echilibrate, întrucât aceasta are un impact important asupra stării de bine, a calității vieții și, în cele din urmă, asupra sănătății. Constituția fizică a fiecărui pacient este foarte diferită, depinzând de diverși factori, cum ar fi tipul și stadiul tumorii, vârsta și comorbiditățile. Prin urmare, nu pot fi stabilite reguli drastice de dietă valabile pentru toți pacienții.2 

Cu toate acestea, în special în cadrul terapiei, pacienții ar trebui să aibă grijă de greutatea lor: deși nu toți bolnavii de cancer au restricții privind dieta, nu rar se întâlnesc și cazuri în care au loc pierderi în greutate. Motivele sunt diferite – de la posibilele efecte ale cancerului asupra metabolismului3, la lipsa de apetit sau la restricțiile privind aportul alimentar4, de exemplu, din cauza efectelor secundare ale tratamentului.

Din acest motiv, este important pentru pacienții cu cancer să își monitorizeze greutatea și să se adreseze medicului dacă există pierderi în greutate inexplicabile.