Loading...
Tratament 2017-07-14T16:00:26+00:00

Tratament

Dacă diagnosticul de „cancer pulmonar” este stabilit cu certitudine, în cadrul unei discuții detaliate medic-pacient vor trebui discutate rezultatul exact al examinărilor, posibilitățile de tratament și șansele individuale de vindecare (prognosticul).

Tratamentul carcinomului pulmonar fără celule mici (NSCLC) este ales în funcție de stadiul bolii, care a fost stabilit prin intermediul clasificării TNM. Scopul tratamentului este vindecarea de durată a bolii sau măcar împiedicarea creșterii în continuare a tumorii și menținerea calității vieții pacientului cât mai mult timp posibil..

În stadiile incipiente I și II pe primul loc ca opțiune de tratament este intervenția chirurgicală (operația), prin intermediul cărei tumoarea poate fi de cele mai multe ori îndepărtată complet.1,2

Operația oferă cea mai mare șansă de vindecare completă. Deoarece boala, datorită simptomelor nespecifice sau cu apariție tardivă adesea este depistată numai într-un stadiu avansat, îndepărtarea chirurgicală completă poate fi efectuată la mai puțin de o treime dintre pacienți.

Dacă operația nu este posibilă, se efectuează radioterapie și chimioterapie, terapii imunooncologice și țintite. Aceste măsuri pot fi utile și ca măsuri suplimentare, atunci când o tumoarea pulmonară nu a putut fi îndepărtată complet prin operație sau atunci când sunt afectați ganglioni limfatici izolați.

Operația în cazul carcinomului pulmonar fără celule mici constă în îndepărtarea tumorii și a ganglionilor limfatici afectați, iar țesutul sănătos este menajat cât mai mult posibil.1,3 Condiția pentru operație este o stare generală bună a pacientului și o funcție pulmonară încă suficient de bună.

Și radioterapia se folosește în tratamentul pacienților cu cancer pulmonar fără celule mici (NSCLC) în stadii avansate III și IV. Același lucru este valabil și pentru pacienții care nu pot fi operați din alte motive.1,2 Radioterapia este aplicată în cazul acestor pacienți adesea în combinație cu chimioterapie (Radio-Chimioterapie).

În cadrul radioterapiei celulele tumorale sunt distruse printr-o iradiere cu energie înaltă. Medicii specializați în medicina nucleară pot actualmente să calculeze cu exactitate atât dimensiunea regiunii care trebuie iradiate, cât și doza necesară de radiații. Astfel se concentrează doza de radiații cât mai mult posibil asupra țesutului modificat malign și menajează țesutul sănătos înconjurător. În plus, radioterapia nu este deloc dureroasă pentru pacienți și poate fi adesea efectuată în regim ambulator.

Riscurile radioterapiei sunt astăzi foarte reduse, însă pot totuși să apară efecte secundare. Astfel pot să apară dificultăți la deglutiție, atunci când esofagul se află în câmpul iradiat, sau iritații cutanate în locurile în care razele intră prin piele în corp.

În cazul chimioterapiei se administrează medicamente (citostatice) care inhibă înmulțirea celulară și astfel creșterea celulelor tumorale în întregul corp.1 De aceea se vorbește și despre un tratament sistemic, care pe calea sistemului sanguin să poată ajunge la celulele tumorale care este posibil să se fi răspândit pornind de la tumoarea din plămân.

Diversele citostatice își exercită efectul în diverse moduri și se administrează de cele mai multe ori intravenos, adică prin perfuzie în venă. Pentru aceasta pacientului i se amplasează de regulă un așa-numit sistem port, care se montează sub piele în anestezie locală.4 Sistemul port este o mică pungă cu un furtun subțire, care se varsă într-o venă aproape de inimă. Cu ajutorul unui ac special citostaticele pot fi administrate prin sistemul port fără a mai trebui de fiecare dată căutată o venă adecvată. Venele pot fi astfel protejate mai bine. Îmbăiatul, dușul și înotul sunt posibile fără probleme cu un sistem port.

Pentru a distruge cât mai multe celule tumorale posibil în corp, chimioterapia se repetă de mai multe ori, la anumite intervale de timp stabilite. Se vorbește despre cicluri sau cure de tratament. După o anumită perioadă de timp fără terapie (=pauză de tratament) se începe din nou cu administrarea citostaticelor.

Efecte secundare ale chimioterapiei

Cele mai multe citostatice folosite în chimioterapie atacă nu numai celulele maligne, ci pot leza și celule sănătoase din corp, care se multiplică rapid.1

În funcție de tipul de celule sănătoase care sunt afectate pot să apară efecte secundare tipice:

  • Celulele hematogene din măduva osoasă:
    • Oboseală cauzată de cancer (fatigabilitate) cauzată de un număr prea mic de eritrocite (globule roșii)
    • Predispoziție mai crescută de a dezvolta infecții ca urmare a unui număr prea redus de leucocite (globule albe)
    • Tulburări ale coagulării și hemoragii frecvente care rezultat al numărului prea mic de trombocite (plachete sanguine).

Între timp, există numeroase medicamente care pot stimula hematopoieza și producerea de leucocite, dacă acest lucru este privit ca necesar de către medic. Împotriva fatigabilității care apare frecvent în timpul chimioterapiei în anumite condiții poate fi util un program ușor de sport.

  • Celulele ale rădăcinii firului de păr: căderea părului
  • Mucoase, mai ales la nivelul cavității bucale și tractului digestiv:
    • inflamații
    • dureri la mâncat
    • dureri abdominale
    • diaree
    • vărsătură

Pentru a preveni greața și vărsătura de care se tem mulți pacienți, majoritatea acestora primesc deja înainte de inițierea chimioterapiei medicamente preventive, așa-numitele antiemetice.

Efectele secundare care apar și intensitatea lor depind mai ales de tipul de citostatic și de intensitatea chimioterapiei.

Actualmente, pentru tratamentul efectelor secundare în timpul chimioterapiei avem la dispoziție o diversitate de medicamente asociate de susținere, cu care pot fi împiedicate sau ameliorate efectele secundare. Și măsuri privind stilul de viață, precum efectuarea de sport în mod regulat, consiliere psihooncologică sau tehnici de relaxare pot fi utile pentru a putea gestiona mai ușor posibilele efecte secundare.

Terapiile țintite (în limba engleză „targeted therapies”) reprezintă o altă modalitate de tratament al cancerului. Aceste medicamente acționează la nivel celular și sunt direcționate țintit către anumite caracteristici biologice ale tumorii, care stimulează creșterea celulei tumorale. Aceste medicamente blochează diversele căi de semnalizare ale metabolismului tumoral și astfel acționează țintit asupra țesutului malign. Astfel este inhibată creșterea tumorală.5

Medicamentele anticancerigene țintite sunt folosite actualmente deja în cazul a numeroase afecțiuni tumorale fie singure, fie în combinație cu chimioterapia sau radioterapia.5 Și în cazul cancerului pulmonar există diverse terapii țintite.

Substanțele țintite sunt administrate sub formă de tablete sau sunt injectate (sub formă de perfuzie în venă sau de injecție sub piele).5

Principiul de acțiune al terapiilor țintite

Terapiile țintite își pot exercita efectele prin două puncte de atac importante:5

  • Inhibarea transmiterii semnalului
    • Celulele tumorale au nevoie de semnale din exterior pentru a crește și a se înmulți. Diverse medicamente anticancerigene țintite inhibă aceste semnale de creștere și astfel și creșterea tumorală.
  • Inhibarea formării de vase noi de sânge
    • La fel ca fiecare celulă sănătoasă, și celulele tumorale au nevoie de oxigen și de substanțe nutritive pentru a crește și pentru a se înmulți. Începând cu o anumită dimensiune, tumoarea formează noi vase sanguine pentru a-și asigura aceste nevoi (angiogeneză). Așa-numiții „inhibitori ai angiogenezei” inhibă această formare de vase noi de sânge și împiedică astfel creșterea tumorii.

Efecte secundare posibile

Terapiile țintite sunt create pentru a ataca pe cât posibil numai celulele tumorale și a menaja celulele sănătoase. Însă punctele de atac ale terapiilor țintite se pot regăsi parțial și în celule sănătoase.5 De aceea nici terapiile țintite nu sunt lipsite de efecte secundare.

Tipic pentru medicamentele din grupa inhibitorilor transferului semnalului sunt mai ales efectele secundare la nivelul pielii (eczeme, descuamarea pielii) iar în cazul inhibitorilor angiogenezei o creștere a tensiunii arteriale. Și oboseala cauzată de cancer (fatigabilitate) apare adesea în cazul administrării unei terapii țintite.5

Protecția proprie a corpului nostru, sistemul imunitar,  luptă împotriva și distruge agenții patogeni care ajung din exterior în corpul nostru. Pentru aceasta sistemul imunitar deține „arme” puternice. Una dintre armele principale este reprezentată de așa-numitele limfocite T, o formă specială de leucocite.

Sistemul imunitar și în special limfocitele T pot să detecteze și celulele tumorale și să le distrugă. Însă celulele tumorale „știu” anumite „șmecherii” prin care pot evita eficient atacurile limfocitelor T.

Unul dintre aceste mecanisme este reprezentat de sinteza de către celula tumorală a unei anumite proteine, numită PD-L1. Cu ajutorul PD-L1 multe celule tumorale pulmonare nu mai pot fi recunoscute de către limfocitele T drept celule tumorale, și astfel ele inhibă răspunsul antitumoral al limfocitelor T. De aceea limfocitele T nu mai atacă celulele tumorale, iar tumoarea poate crește.

Așa-numiții inhibitori ai PD-1 blochează acest fenomen, astfel încât limfocitele T pot fi din nou activate și pot distruge celulele tumorale. Deoarece însuși sistemul imunitar este activat din nou pentru a lupta împotriva celulelor tumorale, se vorbește despre o terapie imunooncologică.